Mediastandard.ro: Cum arată un cont fals care instigă la nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19

Pandemia de coronavirus a scos la iveală o față mai puțin plăcută a rețelelor de socializare: cât de ușor este să creezi conținut manipulator, care să fie luat ca atare de către public – la rândul său, acesta contribuind la propagarea mesajului. Conturile false sunt, în marea lor majoritate, de două feluri: fie cu puține detalii, cu poze de profil din natură, suprarealiste ori cu animale de companie, fie atent lucrate și active constant, care se bazează pe o listă mare de urmăritori.