Cum a ajuns România la record de cazuri de COVID-19? Medic din prima linie: Avem două săptămâni de la deschiderea școlilor, oamenii s-au întors din concedii, măsurile de prevenție nu se respectă întocmai

România se află, în ultimele săptămâni, pe un trend ascendent în ceea ce privește numărul de infecții cu coronavirus, lucru cauzat de mai mulți factori, cum ar fi cele două săptămâni scurse de la deschiderea școlilor, faptul că mulți oameni s-au întors recent din concediu, dar și nerespectarea măsurilor de prevenție, de către o parte dintre români, explică Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, aflat de peste o jumătate de an în prima linie, pentru HotNews.ro.